Frumusete pe muchie de ….criza economica…: Salon Noblesse

Noiembrie 3rd, 2009

Cum reacţionează femeile în perioada de recesiune? Care este atitudinea lor vizavi de frumuseţe? Cumpără mai puţine produse de machiaj, trec mai rar pe la saloanele de înfrumuseţare, se îngrijesc mai puţin? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, Grupul L’Oréal a realizat sondajul „Barometrul frumuseţii”, la care au participat 4.000 de femei din cinci ţări - Franţa, Germania, Italia, Spania şi SUA. Astfel, 90% dintre femei spun că nu şi-au schimbat obiceiurile de când a început criza, iar 46% dintre ele şi-ar modifica doar… coafura. O treime dintre ele şi-au schimbat culoarea părului. Iar în ceea ce priveşte machiajul, majoritatea preferă tonurile naturale de machiaj; mascara şi fondul de ten sunt principalele „arme” ale femeilor pentru a înfrunta lumea.

Schimbare de look?
Prin urmare, în urma realizării barometrului s-a ajuns la concluzia că produsele de machiaj sunt foarte importante pentru femei, chiar şi în timp de criză. Potrivit sondajului, machiajul le ajută pe femei să se pună în valoare (86%) şi să aibă mai multă încredere în ele (82%). În ceea ce priveşte schimbările de comportament, femeile din Italia şi Spania şi-au modificat cel mai mult obiceiurile: aproape 1/3 dintre acestea spun că aleg culori mai luminoase, pentru a fi mai atrăgătoare la serviciu. Cu excepţia femeilor din Germania, consumatoarele din toate celelalte ţări au indicat că au început să prefere culorile naturale. O treime dintre femeile participante la studiu şi-ar schimba coafura pentru a se înveseli, indiferent de ţara din care provin, iar femeile din Franţa sunt cele mai dornice să meargă la un salon pentru a se elibera de constrângerile zilnice.

Contează starea psihică
În privinţa vârstei, femeile sub 50 de ani doresc să recurgă la o schimbare de stil (o culoare nouă, o altă coafură) pentru a se înveseli, în timp ce femeile peste 50 de ani preferă să îşi scurteze părul pentru a economisi bani. Aproape cinci femei din 10 au ales machiajul pentru a avea o stare mai optimistă, cu excepţia femeilor din Germania, unde 80% nu au făcut nimic în acest sens. Pentru a fi mai relaxate, tinerele (sub 35 de ani) preferă să îşi facă manichiura, în timp ce femeile peste 50 de ani sunt mai preocupate de tratamentele pentru ten sau de achiziţionarea unui ruj. La întrebarea „Pe ce produse de machiaj vă bazaţi cel mai mult pentru a înfrunta lumea”, femeile au răspuns mascara (în Germania şi Franţa) şi fondul de ten (în Italia, Spania şi SUA). Femeile din SUA şi Spania au indicat şi rujul, în aceeaşi măsură cu fondul de ten. În ceea ce priveşte interesul pentru frumuseţe al femeilor din România, esteticiana Ilonka Voica spune că „o femeie se poate ocupa de propria frumuseţe şi fără a avea nevoie de mulţi bani. Problema stă în mentalitatea femeii şi în cât de mult îşi doreşte ea să fie îngrijită şi să arate bine, nu în câţi de mulţi bani are pentru a merge la un salon de cosmetică. Este normal ca regândirea bugetului şi a economiilor să nu îi mai permită unei femei să frecventeze un salon luxos, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să mai aibă grijă de chipul şi de trupul ei. Este esenţial ca criza economică să nu declanşeze o criză de personalitate în interiorul femeii. Grija pe care ne-o purtăm nu ar trebui să fie influenţată de bani”.
Dacă în ceea ce priveşte cosmetica, o femeie se poate îngriji şi la domiciliu, în privinţa părului, tunsul, vopsitul şi aranjatul trebuie neapărat făcute de un specialist. Coafeza Adriana Suciu spune că „persoanele care s-au îngrijit până acum, o vor face şi de acum înainte, chiar dacă nu vor apela la un salon specializat pentru un simplu spălat, ci doar pentru un tuns, vopsit sau pentru un alt fel de procedură ori tratament capilar. Cei care nu au avut grijă de părul lor, este de la sine înţeles că nu o vor face nici pe timp de criză”.

Sursa:Mytex.ro - portalul tau de stiri online

Bellaria 20 Martie 2009: Salon Noblesse

Martie 24th, 2009

Motel 07 Martie 2009: Salon Noblesse

Martie 24th, 2009

Valentine’s Day la Unirea si Capitol: Salon Noblesse

Februarie 17th, 2009

Targul de Nunti Ghid Mariaj februarie 2009: Salon Noblesse

Februarie 11th, 2009

Coafura - Machiaj - Salon Noblesse Iasi - Salon Infrumusetare: Salon Noblesse

Iunie 9th, 2008

Tendinte vara 2008: Salon Noblesse

Iunie 9th, 2008

Parul „Superb finisat” este una din tendintele-cheie in coafura in acest sezon, intalnita preponderent in prezentarile colectiilor vestimentare cu accente feminine si sexy.
• Femeia este romantica, sensibila, delicata, iar coafura are un aspect natural, fiind foarte ingrijita si feminina.
• Tendinta ia doua forme: parul este fie lasat liber, lung, bogat si lucios, ondulat lejer sau este prins in coada de cal, cu volum si bine finisat.
• Pentru recrearea acestui look este nevoie ca parul sa fie curat si sa straluceasca de sanatate. De aceea, e important sa se foloseasca atat balsam, cat si o masca, menita sa confere parului rezistenta.

Stilul „Modern Gypsy” este unul individualist, care pune accent pe personalitatea rebela a femeii, pe libertate. In cadrul prezentarii Blumarine, spre exemplu, designerii au vrut ca fetele sa fie naturale si sa nu aiba un look impus, ca o unifoma - situatie foarte rar intalnita in cadrul unei prezentari de moda.
• Coafura este una moderna, de strada, de zi, pentru femei puternice, non-conformiste, curajoase.
• Textura parului este extrem de importanta si vine sa contrabalanseze coafurile lucioase, elaborate, dominante in tendintele „Superb finisat” si „Eleganta conturata”.
• Parul este tapat, impletit, rasucit, creponat, pentru a reda o noua expresie a modernitatii.
• Pentru acest look e nevoie ca parul sa fie bine intretinut, curat, intr-o conditie excelenta.
Coafura cu „Accente teatrale” este o alta tendinta a acestui sezon care accentueaza latura rebela a femeii.
• Volumul predomina, creandu-se un look decadent, cu accente de Miss Haversham! Impreuna cu un machiaj expresiv al ochilor si un ruj natural, rezultatul este cat se poate de sexy.
• Parul este tapat cat mai dezordonat sau prins lejer.
• Pentru recrearea acestui look este nevoie ca parul sa fie cat mai sanatos, pentru a rezista efectelor mecanice ale coafarii, de aceea se recomanda folosirea cu regularitate a balsamului si a unei masti protectoare.
   Tendinta „Eleganta conturata” pune accentul mai curand pe frumusete si sofisticare decat pe spiritul practic.
• Coafurile pot fi chic sau autoritare, in functie de textura parului si de pozitionarea cararii.
• Cararea poate fi usor intr-o parte, sau poate fi amplasata spre mijlocul capului, pentru un plus de sofisticare.
• Cand parul este prins la spate, in coada de cal, acest stil apare ca fiind foarte masculin, dar coafura devine extrem de feminina, cand parul e prins lejer, in zona cefei.
• E important ca nu doar parul sa arate impecabil, ci si ca scalpul sa fie cat mai sanatos si curat.

Drept la replica :): Salon Noblesse

Mai 29th, 2008

    Pentru clientii nostri care nu ne cunosc si care vor citi un anume comentariu , postat de o anumita persoana (si acceptat de  moderator deoarece ne face placere sa observam faptul  ca prezentam interes pentru concurenta noastra directa ) , dorim sa ii raspundem pe aceasta cale respectivei doamne / domnisoare care are unele nelamuriri in ceea ce ne priveste ca si salon :). 

cristina pintilei :  servicii scumpe si care lasa de dorit….din taxele pe care le luati in plus va platiti datoriile la granit si la alti creditori? pacat ca inca mai sunt oameni in iasi care se lasa pacaliti de aspectul exterior si nu pun accent pe calitatea produselor sau MAI ALES A IGIENEI. imi e greata de acest salon…

  Acesta este un comentariu pe care clientii nostri fideli cu siguranta il savureaza :) Si acum, pentru a va lamuri , stimata doamna / domnisoara , raportul pret - calitate la acest salon este mai mult decat acceptabil . Daca nu sunteti in cunostinta de cauza , interesati-va de pretul de piata al produselor cu care noi lucram si anume : Joico , gama de lux de la Joico - Senscience , O.P.I. , Tigi , gama de lux de la Tigi - S Factor , Academie , Guinot , Masters Colors la machiaj care este ramura a grupului Guinot si tot legat de acest aspect va asiguram de calitatea produselor sus mentionate , asigurata prin certificare atat de producatori cat si de importator . Avem la machiajul profesional cateva produse adiacente care nu se regasesc in gama Masters Colors insa acestea apartin unor marci consacrate cum ar fi Dior sau unei marci mai putin cunoscute pe piata romaneasca , provenite din Kuweit , acolo unde cosmeticiana noastra  a urmat cursurile aferente si s-a si specializat .

   In ceea ce priveste igiena , salonul nostru este printre putinele din Iasi care au autorizatie de functionare in conformitate cu ultima lege in vigoare emisa de Ministerul Sanatatii , care prevede masuri stricte de sterilizare si igienizare a spatiilor de acest gen.Daca sunteti in acest domeniu , al saloanelor de  infrumusetare (si sunt aproape convinsa de acest aspect ) ar trebui sa stiti ce prevede Ordinul 1136 /2007 , publicat in Monitorul Oficial pe 19 iulie 2007 , privind Normele de Igiena pentru cabinetele de infrumusetare . :)

   Mai este un aspect stimata doamna / domnisoara si anume cel legat de “taxele” pe care le luam in plus pentru a ne plati datoriile la Granit si la alti creditori , asa cum foarte frumos ati punctat dumneavoastra. Orice gen de taxe sau/si  impozite,  le puteti plati la institutiile aferente , la salonul nostru achitati doar contravaloarea serviciilor prestate :) iar in cazul in care aceste servicii va nemultumesc , va sugeram cu tot respectul sa apelati la serviciile altui salon.  In ultima instanta , stimata doamna/domnisoara , nici datorii nu avem …..la Granit nu este cazul fiindca salonul apartine grupului de firme si  am avut fonduri proprii , nu a fost necesar un credit :)    . Poate acesta este si unul din motivele pentru care nu suntem simpli prestatori de servicii care urmaresc doar castiguri financiare , fara satisfactia de a-si multumi fiecare client si de a incerca sa-l fidelizeze . Asadar stimata doamna / domnisoara , ne incanta ideea de a fi in atentia dumneavoastra ca si concurent direct cu toate ca noi nu dorim sa concuram cu nimeni ci sa fim propriii nostri competitori . Pentru senzatiile tari pe care le veti avea cand veti mai auzi  numele salonului nostru si anume pentru greata pe care ati mentionat-o , va recomand Metroclopramid ca si remediu imediat sau pe termen lung incercati un anti-stress …poate va ajuta :)

   

Galerie poze Salon Noblesse Iasi: Salon Noblesse

Aprilie 11th, 2008

Va invitam sa vizitati Salon Noblesse Iasi - salon de infrumusetare , aflat la etajul 8 in Centrul de afaceri Granit

Galerie poze coafuri: Salon Noblesse

Martie 17th, 2008

Respecta-ti frumusetea!